fbpx
Dragă creatorule de cadouri cu poveste,
Anul trecut am avut ideea să experimentăm propria noastră variantă de târg. ❄
Am strâns o mână de creatori, i-am expus cu rost, după povestea fiecăruia, în magazinul nostru și am dat sfoară în țară că la @Meșteshukar ButiQ se întâmplă un târg lung cât luna decembrie.
Pentru noi a fost a fost o experiență reușită.  La cererea creatorilor și a publicului vom organiza prima ediție oficială, #DecembrieMeșteshukar / 25 zile.

Târgul se va desfășura între 1 decembrie și 25 decembrie, între orele 11.00 și 19.00.  

Magazinul Meșteshukar ButiQ  (Edgar Quinet, 7, zona Universitate) a intrat topul celor de la New York Times pentru designul de interior și selecția deosebită de produse.
Ne dorim ca acest eveniment să fie o alternativă relaxată și sigură pentru căutătorii de cadouri. 🎄
După cum bine știți, la noi atmosfera este relaxată și nu suntem pretențioși. Scopul nostru este ca acest eveniment să se desfășure conform regulilor impuse de situația COVID 19 și să avem un public fericit
Cum se va desfășura:
* Magazinul are un număr limitat de rafturi, prin urmare și locurile sunt limitate.
Înscrierea se poate face până pe 10 noiembrie. 
🎄 Trebuie să ne dai un email pe această adresăbutiqroma@gmail.com care să conțină lista de produse și prețurile lor. Mai exact, un un aviz de intrare dacă ai firmă sau un simplu tabel.
🎄 Număr de produse expuse pentru fiecare expozant între 10 și 15 bucăți. Pentru fiecare model se poate face stoc, nu mai mult de 5 bucăti.
🎄 Excepție fac decorațiunile mici de Crăciun. Putem lua un număr mai mare, dar nu mai mult de 25 bucăți.
🎄 Fiecare expozant va avea locului lui la raft, alături de un alt creator. Nu-ți face griji pentru expunere! Designul magazinului a fost gândit pentru a pune în valoare fiecare produs.
🎄 Echipa magazinului (Carolina, Alexandra, Alina și Khalid) se va ocupa de amenajarea magazinului. Datorită situației actuale, expozantul nu poate participa fizic la eveniment. Dacă doriți, totuși să veniți, vă rugăm să rezervați o zi din cele 25 de târg. 
🎄 Magazinul îți pune la dispoziție ambalaje, dar dacă le ai pe ale tale, noi avem grijă să fie folosite. Poți lăsa la noi cărți de vizită sau orice te reprezintă, atâta timp cât nu este foarte mare.
🎄 Nu-ți face griji cu privire la stocuri. În cazul în care vindem tot, îți dăm un telefon. Suntem cu ochii pe produse. 🌲🎁
 
 
🎄 Taxa de participare pentru toată luna este de 100 RON. 
🎄  Ce include taxă:
      – kit-ul de promovare (vizualuri pentru FB și Instagram)
      – campanie plătită FB și Instagram.
      – campanie plătită de google ads care se va desfășura pe site-ul nostru, www.mbq.ro.
        – punem la dispoziție mănuși și dezinfectanți pentru clienți
      – dezinfectarea regulată a produselor
Mai sunt lucruri de povestit sau întrebări de pus, dar până atunci așteptăm emailul tău de înscriere.
#staysafe
Select your currency
EUREuro
0
    0
    Your Cart
    Your cart is emptyReturn to Shop